Înscrierile la Crosul pentru Viață 2023 sunt deschise!
Dragi prieteni,
Înscrierile la cea de-a VIII-a ediție a Crosului pentru Viață sunt deschise!
Organizat de Asociația Studenți pentru viață în parteneriat cu Pegas Triatlon Club în Parcul IOR din Bucuresti, în data de 18 martie 2023, crosul (11 km/3km/Crosul Copiilor) este un eveniment caritabil care își propune să susțină viața, banii strânși din taxa de participare urmând a fi direcţionaţi către Centrele ROUA.
Centrele ROUA oferă consiliere psihologică, sprijin material și alte resurse de care au nevoie femeile însărcinate.
Înscrierile online se pot face până la data de 15 martie 2023.
Vă aşteptăm la linia de start, să ne bucurăm împreună de alergare şi alergând, să transmitem celor din jurul nostru că “Viitorul este pro-viaţă”!