CAUZA
Prin intermediul campaniei „Sprijin pentru femeile și familiile aflate în situație de criză” încercăm să atragem atenția, dar și sprijinul, către necesitatea susținerii femeilor și a familiilor, atunci când se află în cele mai sensibile perioade ale vieții. O mână întinsă unei femei abandonate sau abuzate în unul din cele mai vulnerabile momente al vieții – atunci când află că este însărcinată – constituie de cele mai multe ori factorul determinant între ceea ce își dorește și ceea ce este constrânsă să aleagă.
În aceeași măsură, sprijinul acordat unei familii aflate într-o situație dificilă, pentru depășirea acesteia și dobândirea autonomiei, este crucial în consolidarea și dezvoltarea ei ca întreg, dar și a fiecărui membru în parte.
De-a lungul celor 8 ani de activitate, Asociația Studenți pentru viață a sprijinit peste 200 de femei și familii aflate în astfel de situații de criză acordând, ori de câte ori a fost nevoie, ajutor de urgență constând în alimente, plata diverselor servicii medicale si medicamentelor, consiliere, îmbrăcăminte, lemne de foc, sprijin financiar pentru plata chiriei ș.a.m.d.. Această activitate este desfășurată în continuare, asociația susținând în mod consecvent mame singure precum si familii și preluând cu promptitudine oricare nouă solicitare.
Cum poti sprijini cauza?
Poti ajuta o persoană să-și recapete încrederea, să zâmbească, să spere la o zi de mâine mai bună. Vino alături de noi să promovăm respectarea și sprijinirea femeilor și familiilor aflate în situație de criză (sarcină neașteptată, violență, abuz, impas material, locativ ș.a.m.d.).
- Inscrie-te si alearga în semn de solidaritate cu cei aflați în situații de criză. Donatia de la inscriere va fi directionata catre cauza.
- Doneaza! Promoveaza cauza si convinge-i si pe cei din jurul tau sa doneze!
- Fii fundraiser! Afla mai multe aici.
Sursa foto: http://stjosephrc.org/?attachment_id=1678